S-a deschis anul școlar după gratii. Aproape 150 de deținuți din Penitenciarul Timișoara vor merge la ore, vor avea teme și vor primi note, ca într-o școală obișnuită. La final de studii, sunt recompensați cu credite și câștigă zile pentru eliberarea condiționată. Chiar dacă festivitatea de deschidere nu a avut loc în curtea școlii, deținuții au avut parte de un ceremonial aproape tradițional.
Programul „A două șansă” are deja patru ani vechime la Penitenciarul din Timișoara. Deținuții-elevi se bucură că își pot finaliza studiile și, astfel, au o șansă la o integrare mai rapidă în societate după eliberare. Unii dintre ei au învățat să scrie și să citească după gratii.
Ce spun deținuții: „Mă bucur că, la „A doua șansă”, îmi termin și eu școala și când ies afară, am zece clase, vreau să îmi cumpăr o mașină.
Vreau, când ies de aici, să continui școala, dacă dețin zece clase, pot să dau pentru permis.
Când o să mă eliberez, o să pot să fac mai mult”.
Școala se desfășoară de luni până vineri, după-amiază, pentru ca deținuții să poată merge și la locul de muncă. Materia de doi ani este comprimată într-unul singur, iar elevii primesc note și au de făcut teme.
Ildiko Homitsky, profesoară de matematică: „Ei sunt cuminți, ne ascultă, eu îi mai scot la tablă, le place să rezolve exerciții”.
La finalul studiilor, deținuții primesc o diplomă din partea Inspectoratului Școlar Județean. În plus, câștigă 30 de zile pentru fiecare an la eliberarea condiționată și primesc credite.
Ramona Bana, director adjunct Reintegrare Socială- Penitenciarul din Timișoara: „Penitenciarul Timișoara este un penitenciar care folosește foarte mult deținuții la activitățile productive și, atunci, conform legislației în vigoare, aceștia pot inclusiv să muncească și să participe, să-și definitiveze studiile. Și atunci am ales, de comun acord cu inspectoratul, penteu a face acest program de după-amiază, pentru ca deținuții care lucrează să poată participa la cursuri. ”
Anul acesta, aproape 30 de deținuți care nu au făcut deloc școală în libertate urmează modulul de învățământ primar. Alți 105 sunt înscriși în învățământul secundar care acoperă inclusiv clasa a 10-a, ultima obligatorie din învățământul românesc.