Vreme de vară în mai multe regiuni din ţară, inclusiv la malul mării. Deşi suntem în prima zi a lunii octombrie, pe litoral au fost 24 de grade Celsius, soare blând şi un vânt care abia adia. Mulţi oameni şi-au petrecut o bună parte din zi la plajă şi au făcut şi o baie în mare. Şi ştrandurile termale au fost pline de oameni. Vremea se mai schimba de mâine când temperaturile coboară spre valori potrivite lunii octombrie.
La malul mării, localnicii s-au bucurat de soare, pe plajă, sau pe faleză. A fost o zi de vară, deşi suntem în a doua lună de toamnă.
Vremea frumoasă i-a făcut şi pe mulţi bucureşteni să dea o fugă la mare. Unii s-au aventurat şi în apă.
Distracţia a fost deplină şi la bazinele cu apă termală din Băile Felix. Iar atmosfera, şi aşa destul de caldă, se încinge de-a binelea în timpul şedinţelor de aqua zumba.
Temperaturile de vară lasă loc de mâine celor normale pentru această perioada din an. Dar vor fi puţine ploi până aproape de jumătatea lunii.
În vestul ţării e deja vreme instabilă iar de mâine dimineaţă vântul va crea probleme în mai multe regiuni din sudul Banatului, Oltenia şi sud vestul Munteniei.