„Este o demisie nedreaptă, dar necesară, pentru a nu periclita reforma învățământului românesc”. Este prima explicație dată de fostul ministru al Educației despre decizia de a pleca din Guvern. Sorin Cîmpeanu a precizat că discuțiile din spațiul public au fost nedrept deturnate către alte subiecte.
Sorin Cîmpeanu, ministrul demisionar al Educației: „Am considerat că această demisie este necesară pentru a nu periclita reforma în Educație. Am considerat, în acest fel, că această demisie va permite o discuție atât de importantă precum cea necesară promovării Legilor Educației „România Educată”. A venit momentul să preia altcineva Legile Educației. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la îmbunătățirea acestor legi și-mi exprim convingerea că în acest fel nu, prin propria demisie, nedreaptă, nedreaptă, generată de către cei care înțeleg mult prea puțin specificul învățământului superior, în acest fel voi putea să susțin adoptarea Legilor România Educată și, mai apoi, implementarea lor”.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă