JO TOKYO 2020 – Înot: Robert Glinţă (200 m spate) şi Bianca Costea (100 m liber) nu au reuşit calificarea în semifinale

Înotătorii români Robert Glinţă şi Bianca Andreea Costea nu au izbutit să se califice în semifinalele probelor de 200 m spate, respectiv 100 m liber, miercuri, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

28 Iulie 2021, 15:01 (actualizat 28 Iulie 2021, 15:08) |

Înot la Olimpiadă

Glinţă, care a ocupat locul 8 în finala de la 100 m spate, a fost cronometrat cu al treilea timp din seria 1, 1 min 59 sec 18/100, şi al 26-lea la general, nereuşind să se claseze în primi 16, care vor evolua în semifinale.

Bianca Andreea Costea (16 ani), mezina delegaţiei olimpice a României la Jocurile de la Tokyo, a debutat miercuri în seria a treia la 100 m liber feminin, încheind cu al cincilea timp, 56 sec 35/100, al 35-lea la general.

Costea va lua startul şi în serii la 50 m liber, vineri.

Cel mai bun rezultat al României în probele de înot de la Tokyo a fost obţinut de tânărul David Popovici (16 ani), locul 4 în proba de 200 m liber. El s-a calificat şi în finala probei de 100 m liber, care va avea loc joi, la 05:37 (ora României).

Înotul a contribuit la palmaresul României la Jocurile Olimpice cu un număr de nouă medalii, dintre care trei de aur, două de argint şi patru de bronz.

Ultimele medalii olimpice cucerite de înotătorii români datează de la JO 2004 de la Atena, când Alina Potec a obţinut aurul la 200 m liber, iar Răzvan Ionuţ Florea a fost medaliat cu bronz la 200 m spate. El a rămas şi singurul băiat care a urcat pe podium până acum la Jocuri.

Source

Distribuie știrea