Primarul Capitalei, Nicușor Dan / FOTO: Autor: ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro
Într-o declaraţie de presă susţinută la sediul Primăriei, edilul a arătat că, în ultima perioadă, „situaţia financiară a PMB nu a fost cea mai fericită”, dar a menţionat că acest aspect se îmbunătăţeşte „în ritm rapid”.
„Pe partea financiară am acumulat datorii care sunt în jur de 400 de milioane, numai ca aceste datorii vor fi recuperate pentru ca a trecut perioada de iarnă în care subvenţia era foarte mare, iar dacă vom continua să plătim – acum pentru că subvenţia lunară e mult mai mică – o sa recuperăm”, a precizat el.
În ceea ce priveşte deficienţele în furnizarea apei calde, edilul general a declarat că, pe moment, se înregistrează „sincope punctuale”, inclusiv ca urmare a faptului că ELCEN funcţionează cu doua CET-uri din patru.