De la 1 iulie circulăm în Europa cu certificat COVID

Certificatul European Digital COVID va fi eliberat gratuit persoanelor vaccinate, celor cu test negativ, fie PCR, fie test rapid, precum și celor care au anticorpi fiindcă au trecut prin boală.

Certificatul standard va fi recunoscut de toate statele membre. Se pot institui restricții, doar în situații excepționale.

În privința schemei acceptate, statele membre au libertate deplină. Unele deja au anunțat că primesc turiști vaccinați cu o singură doză, altele cer schemă completă.

În plus, orice țară poate stabili dacă acceptă turiști vaccinați cu seruri care nu sunt autorizate în spațiul european, cum sunt Sputnik sau vaccinul chinezesc.

Certificatul standard intră în vigoare la 1 iulie, dar mai multe țări folosesc deja propriile certificate naționale.

Spania a anunțat că din 7 iunie îi așteaptă pe toți turiștii vaccinați cu schemă completă.

Certificatul digital european COVID va fi disponibil printr-un cod QR pe telefonul mobil sau pe hârtie.

Source

Distribuie știrea