„În cadrul legislativ actual, care include decizia CCR din această vară, facem tot ce ţine de noi pentru ca acest cadru normativ care priveşte integritatea academică să răspundă şi solicitărilor legitime ale societăţii, pentru a preveni eventuale abuzuri. Consider că unele prevederi ale pachetului legislativ lansat în dezbatere publică sunt oportune, de exemplu acordarea titlului şi diplomei de doctor la nivelul universităţilor, dar din discuţiile avute, elemente de tipul existenţei unui filtru de tip CNATCU, ar trebui să rămână. Luăm în considerare serios aceste discuţii avute inclusiv cu cei din conducerea CNATDCU” a declarat ministrul Educaţiei.