
Numai în septembrie, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădirile rezidenţiale a fost mai mic cu 4% decât în august şi cu peste 20% mai redus, decât în perioada similară a anului trecut, potrivit Institutului National de Statistică.
Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, peste 71% sunt pentru zona rurală.
Cele mai mari scăderi au fost în nordul Moldovei.
Iar cele mai mari creşteri în Banat.
Şi în primele nouă luni ale anului, au fost eliberate cu aproape 12% mai puţine autorizaţii de construire decât în acelaşi interval din 2021.