Două luni de zile au luptat cu toată forța pentru ca rușii să nu ocupe și ultima bucată de pământ ucrainean din Mariupol. Despre eroii de la Azovstal știe acum o lume întreagă. Sunt imaginea unei rezistențe impresionante în fața rușilor, cărora au refuzat să le cedeze combinatul Azovstal. Pentru asta, unii dintre soldații care au luptat pe platforma din Mariupol au plătit cu viața. Despre alții, nu se știe nimic. Zeci de rugăciuni se ridică zilnic spre cer pentru ca toți să se întoarcă acasă, la familii. Îi așteaptă mame, soții, surori. Sunt „femeile de oțel” ale Ucrainei.
Lucrează împreună într-o organizație și strâng informații despre militarii care sunt de negasit. Până acum, doar câțiva dintre soldații care au luptat la Azovstal s-au întors acasă, în urma unor schimburi de prizonieri. Despre forţa și lacrimile acestor femei aflați în exclusivitate dintr-un reportaj al corespondenților TVR în Ucraina – Alexandru Costache, Bogdan Militaru și Dorel Oancă.
La mijlocul lunii mai, autoritățile ucrainene anunțau că peste 2.500 de apărători ai uzinei Azovstal, civili și soldați, au fost evacuați de la combinat, ultimul bastion al rezistenței ucrainene în Mariupol. Însă nu erau liberi.
Toți soldații au fost preluați de forțele ruse și duși în zonele controlate de acestea. De atunci, se fac eforturi pentru ca toți să se întoarcă lângă familiile din teritoriile libere ale Ucrainei.
„Numele meu este Nelia, sunt din Mariupol, sunt mamă a doi fii. Fiii mei au luptat în Batalionul Azov”
De jumătate de an, povestea multor mame, soții sau surori ale soldaților de la Azovstal e aceeași: nu mai știu nimic despre cei care au plecat să lupte pentru a apăra Ucraina.
Nelia și-a pierdut fiul cel mare la scurt timp după ce rușii au bombardat Mariupol. Acum trăiește cu speranța ca măcar mezinul familiei să se întoarcă teafăr acasă.
„M-a sunat fiul cel mic, Nikita, și mi-a spus că fiul cel mare, Igor, a murit în centrul orașului Mariupol, în timpul unui bombardament aviatic. Apoi a fost blocada din Azovstal. Acolo era Nikita, care a rămas la Azovstal până pe 16 mai. A fost foarte greu, pe ei îi bombardau 24 de ore din 24, fără pauze. Sufereau de foame, de sete, nu aveau apă potabilă. Nikita mi-a scris că el este bine. De când Azovstal a fost evacuat, nu mai știu nimic. Nu știu unde este copilul meu„.
Nelia este doar una dintre „femeile de oțel” ale Ucrainei. Așa își spun soțiile, surorile și mamele prizonierilor de război care au luptat la Azovstal. Și-au unit durerea și speranța într-o asociație și strâng informații despre militarii ucraineni care sunt de negăsit.
În fiecare zi își stăpânesc lacrimile și găsesc forța să îi ajute și pe alții.
Natalia se gândește în fiecare zi la fiul ei luat prizonier de ruși.
Își amintește cu lacrimi în ochi ziua în care a început războiul: „Când Rusia a năvălit asupra Ucrainei, el a plecat să-și apere țara lui. M-a rugat să nu-l mai sun pentru că el o să-mi telefoneze singur. Dar s-a întâmplat așa că peste câteva zile s-a pierdut legătura telefonică cu el. L-am mai auzit la telefon peste 3 săptămâni. Era foarte greu, îngrozitor, întrucât războiul a început deja cu o intensitate foarte mare„.
Natalia este una dintre mamele care i-au cerut ajutorul președintelui Turciei pentru ca fiii lor să fie salvați de la Azovstal.
„În absența jurnaliștilor, am discutat foarte deschis cu el. Apoi am discutat și cu consilierul președintelui Erdogan. Așa s-a întâmplat că tocmai în acea zi băieții au început să iasă de la Azovstal. (…) Știți, acea zi a fost pentru mine cea mai groaznică zi, dar și cea mai fericită. De atunci, toate femeile care au fost cu mine în Turcia au început să primească vești despre soții ori copiii lor„.
Natalia n-a primit însă nicio veste. Trăiește cu speranța că fiul ei va fi din nou alături de ea.
La fel și Sofia, căreia războiul i-a răpus deja un frate.
Sofia Cherepanova: „Sunt sora a doi luptători din Forţele armate ale Ucrainei. Unul dintre ei, David, a fost ucis pe 31 august. A fost decorat post-mortem cu Ordinul Ucrainei. Al doilea, Artem, a luptat la Azovstal. Se împlinesc 6 luni de când a fost luat prizonier de ruși. Nu mai avem nicio veste, nu mai ştim dacă e viu sau mort„.
Nelia: „Te doare că nu îţi poţi vedea copilul. Speri ca familia ta să îşi recapete liniştea”.
Până acum, puțini sunt soldații de la Azovstal luați prizonieri de ruși care au fost eliberați. Mai bine de jumătate dintre ei sunt în continuare la mila invadatorilor ruși.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă
