„România este parte a viitoarei Strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră. Salut decizia Congresului SUA de includere a Strategiei în Legea Omnibus pentru anul 2023, lege care prevede cheltuielile bugetare ale Guvernului american.
Este o recunoaştere a importanţei regiunii Mării Negre şi implicit a rolului României în asigurarea stabilităţii şi securităţii întregii Europe. Mai mult, este o dovadă în plus a bunei funcţionări a Parteneriatului Strategic pe care ţara noastră îl are cu Statele Unite. Un climat sporit de securitate va genera implicit mai multe investiţii în economia românească”, a scris Ciolacu, pe Facebook.