Ziua Veteranilor de Război | Iohannis: Întreaga Românie vă mulţumeşte pentru spiritul de sacrificiu. Cîțu: Îi putem răsplăti purtându-le de grijă

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, în care afirmă că veteranii de război reprezintă „expresia vie a onoarei şi demnităţii Armatei României” şi sunt veritabili ambasadori ai României în relaţia cu aliaţii şi partenerii. La rândul său, premierul Florin Cîțu s-a arătat bucuros că veteranii de război au ales să se vaccineze anti-COVID.

29 Aprilie 2021, 09:35 (actualizat 29 Aprilie 2021, 09:36) |

Veteranil de Război

„În fiecare an, la 29 aprilie, în România este sărbătorită Ziua Veteranilor de Război, ca semn de recunoaştere a datoriei împlinite faţă de ţară pe câmpul de luptă. Veteranii de război reprezintă expresia vie a onoarei şi demnităţii Armatei României, care a fost, este şi va fi garantul securităţii naţionale, dar sunt şi veritabili ambasadori ai ţării noastre în relaţia cu aliaţii şi partenerii noştri. Apartenenţa la neam şi dragostea de ţară le-au călăuzit efortul şi sacrificiul, mulţi dintre aceştia căzând la datorie şi găsindu-şi odihna veşnică departe de ţara şi neamul pentru care au luptat şi s-au jertfit. Această zi specială reprezintă nu numai momentul în care întreaga naţiune onorează meritele deosebite ale fiilor săi, dar şi un prilej de a cultiva tinerei generaţii dragostea de glia strămoşească, de tradiţiile şi valorile naţionale, ca elemente fundamentale de menţinere a filonului românesc în marea familie a democraţiilor europene cu care naţiunea noastră împărtăşeşte valori şi idealuri comune”, spune şeful statului în mesaj.

El afirmă că marcarea şi în acest an a Zilei Veteranilor de Război într-un cadru mai restrictiv, din cauza pandemiei de COVID-19, nu diminuează recunoştinţa pe care urmaşii o aduc celor care au pus supravieţuirea patriei mai presus de propria lor viaţă.

„Dragi veterani de război, întreaga Românie vă mulţumeşte pentru spiritul de sacrificiu pe care l-aţi probat pe timpul războaielor, dar şi ulterior încheierii acestora, în perioadele dificile prin care ţara noastră a trecut. Aveţi întreaga mea admiraţie şi recunoştinţă pentru activitatea dumneavoastră. Vă doresc multă sănătate şi o viaţă liniştită într-o ţară care vă respectă şi vă recunoaşte pe deplin meritele! Având în vedere că în zilele următoare vom celebra Sărbătorile Pascale, vă rog să primiţi urările mele de bine, linişte şi lumină în suflet. La mulţi ani!”, mai transmite preşedintele Iohannis.

Premierul Florin Cîțu le-a transmis și el un mesaj veteranilor de război.

”Cei pe care încă mai avem privilegiul de a-i avea printre noi, ajunși la vârste venerabile, păstrează încă vii amintirile de pe front și le împărtășesc generațiilor mai tinere. Nimeni nu le mai poate da înapoi anii de tinerețe petrecuți în tranșee pentru eliberarea teritoriului național, nimeni nu poate șterge suferința din vremurile de război, dar îi putem răsplăti ducând mai departe exemplele lor și purtându-le de grijă acum, când vârsta îi face mai vulnerabili. Ne bucurăm să-i avem printre noi cât mai mult de acum înainte și apreciez exemplul veteranilor de război care au ales să se imunizeze anti-COVID-19, dovedind prin acest gest că au grijă de viața lor, dar se simt responsabili și față de cei din jurul lor. Poveștile de viață ale acestor oameni sunt capitole ale unei pagini importante din istoria României și vrem să fie cunoscute de cât mai mulți dintre români. De aceea, salut campania ”Alături de veterani”, inițiată de Ministerul Apărării Naționale în parteneriat cu Asociația „Alături de eroi”, cu mediul de afaceri și societatea civilă. Prin lansarea unei platforme online dedicată veteranilor din cel de-Al Doilea Război Mondial și toate celelalte manifestări incluse în această campanie vrem să ne exprimăm recunoștința față de ceea ce ei reprezintă pentru noi: niște eroi. Un gând pios pentru cei care nu mai sunt printre noi. Celor puțin peste 2.600 de veterani supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial, cărora mă simt onorat să le transmit cele mai bune gânduri cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, le urez ani mulți și sănătate!”

Source

Distribuie știrea