O responsabilă cu rang înalt a diplomaţiei americane a mers luni la Kiev unde s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi l-a asigurat de „angajamentul de neclintit” al Washingtonului faţă de Ucraina, a declarat Departamentul de Stat, notează AFP, potrivit Agerpres.
Adjuncta secretarului de stat Wendy Sherman s-a întâlnit cu Zelenski şi alţi oficiali cu rang înalt ucraineni „pentru a reafirma angajamentul puternic şi de neclintit al Statelor Unite faţă de Ucraina şi apărarea acesteia împotriva agresiunii ruse neprovocate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un comunicat.
Wendy Sherman a condus o delegaţie în capitala Ucrainei, unde s-a întâlnit în special cu ministrul apărării, Oleksii Reznikov, pentru a discuta despre ajutorul care urmează să fie acordat în scopul consolidării dispozitivului de securitate al Ucrainei, economiei şi pentru dezvoltarea unui parteneriat comercial bilateral de durată cu Statele Unite.
Delegaţia a discutat, de asemenea, „cu tineri ucraineni care şi-au adaptat afacerile şi activităţile pentru a-şi sprijini concetăţenii, imaginând în acelaşi timp redresarea şi reconstrucţia Ucrainei”, potrivit comunicatului Departamentului de Stat.
Confruntările s-au intensificat în Ucraina în timpul celei de-a unsprezecea luni de război. Sâmbătă, o rachetă a lovit un bloc înalt de locuinţe la Dnipro (est), făcând cel puţin 40 de morţi şi 75 de răniţi.
La sfârşitul lui decembrie, Zelenski a fost primit de preşedintele Joe Biden la Casa Albă, unde a pledat pentru un ajutor militar şi economic de urgenţă de aproximativ 45 de miliarde dolari pentru Ucraina.