Potrivit unui comunicat transmis luni Agerpres, cu această ocazie, sâmbătă, de la ora 11.00, muzeul va găzdui cea de-a XIII ediţie a Carnavalului Lunea Curată.
„Iniţiat de Uniunea Elenă din România, evenimentul promovează tradiţiile greceşti ocazionate de intrarea în Postul Paştelui. Grecii de pretutindeni întâmpină prima zi de post – Lunea Curată (Kathara Deftera) într-o lume a personajelor de poveste. Vor participa membri ai comunităţilor teritoriale ale Uniunii Elene din România şi invitaţi din partea altor minorităţi”, precizează sursa citată.
Duminică, artista de muzică populară Narcisa Băleanu va oferi, de la ora 12.00, spectacolul „DesCântec de Dragobete”, cu Grupul vocal-folcloric „Dor, lior dor”, care îi va purta pe vizitatori în paşi de cântec prin toate zonele ţării.
Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de Ansamblul Folcloric al Colegiului Naţional de Arte „Dinu Lipatti” din Bucureşti, avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Alin-Alexandru Rusu.
Nu au fost uitaţi nici cei mici, care vor putea participa la o serie de ateliere, intitulate sugestiv „Călător prin tradiţii”.
Totodată, adulţii sunt aşteptaţi sâmbătă, de la ora 10.00, la atelierul de fotografie intitulat „Memoria clipei”, susţinut de fotograful Alex Damian.