În primele zile din martie, când se topesc şi zăpezile, comunităţile maghiare din Ardeal sunt în sărbătoare. E veche de sute de ani, se numește Fărşang şi înseamnă înmormântarea iernii şi alungarea spiritelor rele, ceea ce, potrivit tradiţiei, permite naturii să renască. Dansurile şi costumele populare, purtate cu această ocazie, atrag în fiecare an turişti din toate colţurile ţării.
Localnici și turiști, toată lumea a condus iarna pe ultimul drum, la Rimetea, în județul Alba. Alaiul a fost însoțit de bocitoare, lăutari, personaje fantastice costumate și o mulțime de copii.
Potrivit tradiției, tinerii necăsătoriți, îmbracăţi în haine tradiționale, formează un cortegiu. Iar în mijloc, într-o căruță trasă de un măgăruș, e un sicriu în care se află Iarna.
Fărşangul se sărbătorește în Alba de aproape 300 de ani.
Deák-Székely Szilárd-Levente, primarul comunei Rimetea: Este un obieiul pe care tinerii necăsătoriți îl organizează. Se îmbracă în porturi populare, sătenii deschid porțile și fiecare dăruiește ceva către alai. La început merge preotul, iar în centru va rosti un text ironic, dar vesel cu toate întâmplările de anul trecut.
Tradiția a fost întreruptă în ultimii doi ani, din cauza restricțiilor impuse de pandemie.