„Dacă cifrele se înrăutăţesc, este nevoie să intervenim cu măsuri de prevenţie şi de limitare a răspândirii infecţiei. Ce vrem să facem cu prioritate este să accelerăm campania de vaccinare, pentru că este cea mai eficientă măsură de prevenţie şi de limitare a răspândirii infecţiei şi să ţinem cât de mult putem şcolile deschise, pentru că nu putem să mai avem acele efecte asupra educaţiei copiilor, consecinţe a ceea ce s-a întâmplat anul trecut. Acestea sunt principiile de la care plecăm”, a afirmat Mihăilă, întrebată dacă vor fi impuse restricţii la malluri în weekend pentru cei care nu vor avea certificate de vaccinare, testare sau trecere prin boală.
„Este clar că, în acest context, dacă va fi nevoie să instituim restricţii de circulaţie, ele nu vor viza persoanele vaccinate, în primul rând, şi ca în ultimă instanţă vor fi afectate şcolile. Vom discuta”, a adăugat ministrul.
Ministrul Sănătăţii a participat sâmbătă la reuniunea Comitetului Politic al USR-PLUS, în care au fost prezentate candidaturile la preşedinţia formaţiunii şi pentru componenţa Biroului Naţional.