Vânzătorii ambulanţi din Capitală au intrat în vizorul autorităţilor. Indiferent că vând legume, fructe, şosete sau cosmetice, dacă nu vor putea dovedi provenienţa mărfii vor răspunde. Poliţiştii locali le vor putea confisca produsele. Şi amenzile au fost mărite şi ajung acum până la 2.000 de lei pentru persoanele fizice şi 5.000 de lei pentru cele juridice. Noile reguli i-au înfuriat pe vânzători.
Nemulţumire mare în rândul comercianţilor care îşi vând marfa pe trotuar, în cele mai aglomerate zone ale oraşului. De la cei care comercializează îmbrăcăminte, lenjerie intimă, decoraţiuni şi până la cei care vând flori, toţi sunt nemulţumiţi de noile reguli.
O hotărâre recentă a Consiliului General le permite poliţiştilor locali sa confiște marfa a cărei provenienţă nu poate fi dovedită. Amenzile pentru cei care vând fără autorizaţie au crescut şi sunt acum între 1.000 şi 2.000 de lei pentru persoane fizice şi între 3.000 şi 5.000 de lei pentru cele juridice.
Nicorel Nicorescu, consilier general, iniţiatorul proiectului: Suntem într-o ţară europeană, dorim să fim un oraş modern, curat. Ştim cu toţii, erau ţigări contrafăcute la colţuri de stradă, produse neconforme, fără garanţie. Toate aceste produse erau nefiscalizate. Proiectul va pleca la Prefectură pentru avizare şi apoi va fi aplicabil. E vorba de câteva zile.
Părerile trecătorilor sunt împărţite.
Vânzătorii ambulanţi pot fi găsiţi în aproape toate zonele intens circulate ale Capitalei, în centrul oraşului, bulevarde şi pieţe.
Apariţia poliţiştilor locali îi împrăştie cât ai clipi.
După ce noua hotărâre va intra în vigoare, pe străzile Capitalei vor putea fi comercializate doar ziarele, revistele, florile, abonamentele şi cartelele de orice tip, în puncte de vânzare cu sediu fix.
În Sectorul 2, cei care fac dovada că sunt persoane vulnerabile şi vor să fie comercianţi se pot înregistra la primărie pentru a primi o tarabă cu costuri zero.