Fabrică distrusă de incendiu lângă Timișoara. Aproape 1.000 de angajați au rămas fără un loc de muncă. În cursul zilelor viitoare va fi stabilită și valoarea pagubelor

Halele fabricii din apropierea localității Sag au ars că o torță. Flăcările înalte au putut fi văzute de la kilometri depărtare. Focul puternic a pornit de undeva din spatele fabricii și s-a extins cu repeziciune. În interior, erau depozitate cutii cu vopseluri și lacuri, echipamente frigorifice și utilaje. Toate au fost făcute scrum.

În interiorul halelor se aflau și rezervoare cu substanțe chimice sau gaze extrem de periculoase.

La fața locului au intervenit peste 60 de pompieri din Timiș dar și din alte județe.

Incendiul a fost lichidat de abia în jurul orei 5 dimineața. Mai multe echipaje de pompieri au rămas în zonă pentru a se asigura că nu mai sunt focare ascunse. Aproape 1.000 de angajați au rămas acum fără un loc de muncă. Pompierii au pornit o anchetă pentru a vedea de la ce a pornit vălvătaia, iar în cursul zilelor viitoare va fi stabilită și valoarea pagubelor.

Source

Distribuie știrea