Curţile spitalelor nu sunt locuri de fumat, nici pentru angajaţi, nici pentru pacienţi sau vizitatorii lor. O spune clar o lege în vigoare de 5 ani, dar pe care nimeni nu o respectă. Aşa că toata lumea fumează nestingherită şi se fereste doar dacă apare o cameră de filmat. Unii managerii sugerează că problema ar putea fi rezolvată dacă legea ar permite amenajarea unor spaţii exterioare speciale.
Spitalul de copii Marie Curie din Capitală. Acest domn fumează fără nicio reținere chiar în fața intrării principale în unitatea medicală.
Câțiva metri mai încolo, același lucru fac și câțiva angajați ai spitalului. Unii se ascund după mașini, alții își consumă viciul pe bănci și se feresc doar când văd camera de filmat.
Managerul spune că a încercat toate metodele, dar în zadar. Oamenii continuă să fumeze în curtea unității medicale, deși acest lucru este interzis.
Situația se repetă și în alte spitale. La Colentina găsim două dintre angajatele instituției medicale în pauză de țigară în curte.
Viciul este greu de ținut în frâu și la Spitalul Bagdasar Arseni. De la poartă și până în curte, oamenii își aprind liniștiți țigări.
La vederea camerei, unul dintre angajați se ascunde și continuă să fumeze lângă ușa de la intrare. Reprezentanții spitalului spun că, de-a lungul timpului, angajații au primit multe avertismente.
Amenzi pot da doar pompierii și polițiștii locali, angajatorii doar sancțiuni în conformitate cu Codul Muncii.
Există o lege din 2016 în care se precizează foarte clar că fumatul este interzis inclusiv în curtea unităților medicale. Sunt așadar cinci ani de când această lege este în vigoare, dar fenomenul pare foarte greu de controlat.
Amenzile sunt până la cinci sute de lei.
În discuțiile neoficiale, unii manageri spun că totul ar fi mult mai simplu dacă legea ar permite amenajarea unor spații de fumat în curțile instituțiilor medicale, pentru că sancțiunile și amenzile nu vor rezolva niciodată această problemă.