Erdogan, 49.35%, Kılıçdaroğlu, 45.00%, după numărarea a 98.89% din voturi. Lira turcească, la minimumul ultimelor două luni

Alegeri în Turcia. Președintele Recep Tayyip Erdoğan și Kemal Kılıçdaroğlu / FOTO: Captură foto

Recep Erdoğan ar fi obținut 49.35% din voturi, iar contracandidatul, Kemal Kılıçdaroğlu  -45.00%, potrivit agenției de știri de stat Anadolu, dar au existat discrepanțe între datele furnizate de presa de stat și Consiliul Suprem Electoral (YSK).

YSK a transmis că mai mult de 98,89% din voturi au fost numărate, dar că au existat întârzieri mari în numărarea sufragiilor din străinătate. YSK invocatpdrept motiv pentru întărziere creșterea numărului de alegători din diaspora, dar și a partidelor care participă în acest an la alegeri.

Ahmet Yener, șeful Consiliului electoral suprem al Turciei, a respins acuzațiile opoziției potrivit cărora ar fi întârziat în mod deliberat publicarea unor rezultate.

Prezența la vot a fost masivă, de 88%, în contextul în care în Turcia prezența la vot este obligatorie prin lege.

Un al doilea tur de scrutin va avea loc probabil pe 28 mai.

Source

Distribuie știrea