Aveţi o problemă medicală, sunteţi într-o țară a Uniunii Europene şi trebuie să ajungeţi la doctor sau să luaţi medicamente? Pare un proces complicat, însă cu rețeta şi dosarul electronic, vă puteți descurca mai simplu. Zeci de experţi străini caută soluţii la Bucureşti pentru ca schimbul de date să se facă în siguranţă și cât mai curând. În România, pacienţii cară şi acum sacoşe cu hârtii când merg la doctor. Iar medicii sunt îngropaţi de tipizate şi sufocați de blocajele sistemului informatic.
”Eu le am pozate, am un dosar electronic în telefonul meu. Asemenea baze de date trebuie securizate”, a precizat Radu Gănescu, preşedinte, Coaliţia Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.
Teoretic, românii au de un deceniu un dosar electronic de sănătate în care ar trebui să fie măcar date sumare care să-i ajute pe medici.
”Dosarul electronic, ca multe alte proiecte, cred că s-a născut mort. Nu funcționează. În acest moment, habar nu avem unii de alții, nu știm unde a fost, ce a făcut. Nu poate fi accesat. Cardul de sănătate e precum cartelele de pontaj”, a explicat dr. Daciana Toma, medic de familie în Bucureşti, vicepreşedinte SNMF.
Avem şi reţete electronice, dar omul merge la farmacie tot cu hârtia, de care însă nu va mai fi nevoie nici în farmacii, curând. Aşa promit oficialii. Ei speră ca peste doi ani şi biletele de trimitere, concediile medicale şi toate celelalte formulare din sistem să fie electronice.
În acest moment, medicii de familie sunt obligaţi să folosească şase tipuri de formulare tipizate, cu informații care oricum apar în sistemul informatic și pot fi verificate în orice moment.
La noi, bazele de date între instituţii nu sunt puse cap la cap şi medicii sunt nevoiţi să tot ceară adeverinţe. Iar sistemul informatic al Casei de Asigurări tot dă erori şi se blochează.
”Vechiul sistem monolit informatic al asigurărilor sociale de sănătate este unul depășit. Este prevăzut în PNRR un jalon dedicat exclusiv redimensionării și rescrierii sistemului informatic. Se lucrează la ghidul solicitantului”, a declarat Adela Cojan, preşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Totul trebuie să meargă bine, mai ales că bazele de date trebuie interconectate cu cele din restul Uniunii Europene.
”Dacă un cetățean irlandez vine aici și are nevoie de medicamente, farmaciștii români trebuie să poată accesa sistemul și să elibereze rețeta din Irlanda. Siguranța și integritatea informațiilor sunt vitale. Nu poți oferi aceste servicii decât dacă respecți cerințele”, a explicat Eamon Coyne, specialist din Irlanda, co-preşedinte, grupul de experţi în E-health al Comisiei Europene.
”Digitalizarea în sănătate optimizează munca specialiştilor prin luarea de decizii rapide îmbunătăţeşte rezultatele pacienților, reduce costurile și erorile umane”, a spus Diana Păun, consilier de stat, Administraţia Prezidenţială.
Medicii, farmaciştii, dar şi pacienţii trebuie să aibă acces securizat la dosarul electronic şi la reţeta electronică în orice alt stat membru, în cel mult 7 ani. Zeci de experţi IT din 22 de ţări europene caută împreună soluţii la Bucureşti.