Jucătorul de tenis sârb Novak Djokovic a revenit pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), publicat luni, după titlul cucerit duminică la Roland Garros, al 23-lea de Mare Șlem din carieră, un record pentru tenisul mondial. Urcarea pe locul 1 i-a adus și un nou record, cu 388 de săptămâni ca lider mondial.
Djokovic a devenit duminică primul jucător de tenis care câştigă 23 de titluri de Mare Şlem, depășindu-i pe vechii săi rivali, Rafael Nadal, care are 22, și Roger Federer, cu 20. Federer, considerat încă de mulți drept cel mai mare jucător din istorie, a fost primul care a câștigat mai mult de 14 titluri de Mare Șlem în tenisul masculin.
Djokovic a egalat-o la numărul trofeelor de Mare Șlem pe Serena Williams, care are tot 23, în timp ce recordul este deținut de Margaret Court, cu 24.
Nole l-a învins în finală pe norvegianul Casper Ruud, cu 7-6 (7/1), 6-3, 7-5.
La 36 de ani, Djokovic a câştigat pentru a treia oară trofeul la Paris, după 2016 şi 2021.
Campionul sârb are zece titluri cucerite la Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2023), şapte la Wimbledon (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022) şi trei la US Open (2011, 2015, 2018). Este primul jucător care a câştigat de cel puţin trei ori fiecare turneu de Mare Şlem.
Sârbul are acum un avans de 420 de puncte în clasamentul ATP faţă de spaniolul Carlos Alcaraz, fostul număr 1 mondial, pe care l-a învins în semifinale la Paris.
Norvegianul Casper Ruud, care a jucat şi pierdut a doua sa finală consecutivă la Paris, se menţine pe locul al patrulea.
Rusul Karen Khachanov a revenit după mai mulţi ani în top 10 mondial, ultima oară fiind în 2019.
Românul Nicholas David Ionel continuă ascensiunea spre top 100, fiind pe locul 184 în clasamentul publicat luni, după un salt de 12 poziţii.
La dublu, noul lider este americanul Austin Krajicek, după titlul câştigat la Paris alături de croatul Ivan Dodig (locul 4).
Victor Cornea a înregistrat şi el un progres, urcând cinci locuri şi ajungând pe poziţia a 84-a în lume.
La feminin, jucătoarea poloneză Iga Swiatek, numărul 1 mondial, a câştigat turneul de la Roland Garros pentru a treia oară, sâmbătă, după ce a învins-o în finală pe jucătoarea cehă Karolina Muchova (43 WTA), cu 6-2, 5-7, 6-4.
Swiatek (22 ani), care a mai cucerit titlul la Paris în 2020 şi 2022, şi-a trecut în palmares al patrulea său trofeu de Mare Şlem, fiind şi campioană la US Open în 2022.
Pentru Muchova (26 ani) aceasta a fost prima finală la un turneu major.