Moarte suspectă după o ceartă pentru un loc de parcare

Totul s-a întâmplat cu puţin înainte de miezul nopţii pe o alee din spatele unui bloc dintr-o zonă centrală a oraşului. Un apel la 112 anunţa că un bărbat a căzut pe stradă şi nu mai respiră.

Echipajul SMURD nu l-a mai putut resuscita. Potrivit primelor informaţii deţinute de anchetatori, bărbatul de 65 de ani s-ar fi certat din cauza unui loc de parcare cu un cetăţean de origine arabă.

La scurt timp după scandal, victima a fost găsită în curtea din spatele blocului fără niciun semn vital. Din primele informații, bărbatul nu ar fi avut semne vizibile de agresiune.

Bărbatul cu care s-a certat victima a fost audiat azi noapte. Anchetatorii aşteaptă acum rezultatele necropsiei pentru a stabili dacă decesul are legătură cu conflictul dintre cei doi.

Source

Distribuie știrea