Miniştrii Educaţiei, Muncii şi Finanţelor încep marţi discuţiile cu sindicaliştii pe grila salarizării din Educaţie

Miniştrii Educaţiei, Muncii şi Finanţelor se vor întâlni, marţi, cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ pentru a începe discuţiile aplicate cu privire la grila salarizării din Educaţie care urmează să se regăsească în noua Lege a salarizării, au precizat surse guvernamentale, vineri, la finalul întrevederii pe care prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut-o cu sindicaliştii din federaţiile reprezentative din domeniu, potrivit Agerpres.

16 Iunie 2023, 16:31 (actualizat 16 Iunie 2023, 16:37) Știrile TVR |

Greva profesori

Noua grilă a salarizării din Educaţie urmează să fie finalizată în următoarele două săptămâni, astfel încât pasul următor să fie o decizie politică în coaliţie pe acest subiect, potrivit aceloraşi surse.

Totodată, aşa cum a fost deja anunţat, un proiect al Legii salarizării unitare urmează să fie finalizat şi prezentat la data de 15 iulie.

La întâlnirea cu sindicaliştii din Educaţie au mai participat, alături de premier şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca şi ministrul Muncii, Marius Budăi.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea