Nu e exclus ca plafonarea adaosurilor comerciale la produsele alimentare de bază să fie prelungită dincolo de următoarele trei luni. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că guvernul va evalua impactul măsurii și va decide dacă e necesară pe o perioadă mai lungă.
În prezent, din discuțiile pe care le-am purtat cu domnul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, și din documentarea pe care dumnealui a facut-o, la nivel de retailer – 80% se pare că a ajuns acest nivel al adaosului comercial, la procesator undeva la 40-50%. Este de văzut dacă după cele trei luni de zile prețurile s-au ieftinit sau au rămas tot la fel, e o măsură care în alte state membre UE a produs și a avut efect colateral pe anumite categorii de riscuri, e prematur să discutăm continuarea, a declarat Marcel Boloș.
Ministrul Finanțelor a mai spus că ieftinirea la produse alimentare trebuie să apară pe tot lanțul, de la procesator până la vânzătorul final și distribuitor.
„Sunt așteptate ieftiniri considerabile ale prețurilor la aceste produse alimentare. Desigur, aici trebuie să fim atenți ca această ieftinire să apară pe tot lanțul, de la procesator până la vânzătorul final și distribuitor, pentru a putea fi implementat așa cum a fost discutat și susținut de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și lista pe care deja o avem anexată la proiectul de ordonanță aflat în dezbatere publică cuprinde o serie de produse alimentare de bază pe care le folosesc toți românii. Sigur, perioada de implementare, așa cum am precizat, este de 3 luni de zile, după aceea se va face o analiză a impactului pe care aceste măsuri le-au avut în ceea ce privește prețul la produsele alimentare și apoi se vor lua deciziile următoare în ceea ce privește consecințele pe care le-a produs măsurile luate la nivel de procesator, distribuitor și vânzător final de produse alimentare”, a mai adăugat el.
Pâinea, laptele şi telemeaua de vacă, iaurtul, făina, ouăle şi cartofii sunt câteva dintre alimentele care se vor ieftini din august. Vineri ar urma ca Guvernul să aprobe plafonarea adaosului comercial astfel încât să nu depășească 20% la procesatori şi în magazine. Reprezentanţii supermarketurilor spun că va fi o scădere a preţului vizibilă de peste 10%. Măsura se va aplica pentru trei luni.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă