„Centrul oraşului aparţine astăzi rave-rilor”, au anunţat autorităţile pe Twitter înainte de începutul procesiunii, la Poarta Brandenburg.
Pompierii şi poliţia au verificat anterior dacă organizatorii îndeplineau toate condiţiile de securitate necesare. Înainte de eveniment existau semne de întrebare cu privire la existenţa contractelor cu serviciile de asistenţă medicală.
În cadrul celei de-a doua ediţii a paradei, camioane cu remorci încărcate cu mixere şi difuzoare defilează prin oraş urmate de mulţimi de petrecăreţi.
Anul trecut, legendara „Love Parade” a revenit în capitala Germaniei sub noua denumire, „Rave the Planet”, după o pauză de 12 ani. Circa o sută de mii de berlinezi au dansat pe străzile oraşului, petrecerea continuând până seara târziu, amintește Agerpres.
Noul festival de muzică electronică aminteşte de legendarele parade tehno din anii 1990, organizate de asemenea în regiunea Ruhr. Evenimentul a fost sistat în 2010 după ce 21 de persoane au murit strivite în mulţime în oraşul Duisburg.