Pe parcursul zilei de miercuri, cerul va fi mai mult senin în prima parte a intervalului, apoi vor fi nori de nivel jos şi posibil ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă, mai ridicată decât în mod normal, va fi de 7…8 grade.
Joi, valorile termice vor continua să crească, situându-se peste cele normale datei. În prima parte a zilei şi din nou noaptea vor fi nori joşi şi posibil ceaţă, iar în restul intervalului cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade.
Vineri, vremea va continua să se încălzească devenind deosebit de caldă. Cerul va fi mai mult senin, exceptând primele ore ale intervalului şi a doua parte a nopţii când vor fi nori de nivel jos şi posibil ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 9…11 grade.
sursa agerpres