DIICOT: Tânărul șofer drogat care a comis accidentul mortal de pe litoral, prins de două ori cu substanțe interzise asupra sa. Prima dată, pe când avea doar 13 ani

Şoferul de 19 ani care a omorât 2 tineri şi a rănit 3 în localitatea 2 Mai a mai fost cercetat în două dosare penale pentru deţinere de droguri de risc, în vederea consumului propriu, a anunţat DIICOT Constanţa. Potrivit datelor furnizate de DIICOT, Vlad Pascu ar fi fost depistat prima dată cu substanțe interzise când avea doar 13 ani! Nu a răspuns penal pentru că nu avea încă împlinită vârsta de 14 ani, prevăzută de lege în acest sens.

22 August 2023, 16:26 (actualizat 22 August 2023, 16:47) Știrile TVR |

Vlad Pascu / FOTO: Instagram

DIICOT subliniază că în evidențe au fost identificate două dosare penale care îl vizează pe șoferul din 2 Mai, pentru infracţiuni de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

„În fapt, la data de 5 aprilie 2017, a fost depistat de lucrători din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti pe o stradă din Capitală, având asupra sa o foiţă de hârtie de culoare albă şi o punguţă din material plastic transparent conţinând cantitatea totală de 0,39 grame canabis. Prin ordonanţa din 30 octombrie 2019 s-a adoptat în acest dosar o soluţie de clasare cu privire la infracţiunea de deţinere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/ 2002 cu motivarea că potrivit art. 113 alin. 1 Cod penal, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal„, arată procurorii, într-un comunicat de presă.

CITEȘTE și Control fără precedent în justiție! Inspecţia Judiciară verifică toate dosarele clasate privind deţinerea de droguri. Decizia, în contextul informațiilor despre autorul accidentului mortal din 2 Mai

În cel de-al doilea dosar înregistrat la DIICOT în anul 2022, despre care apăruseră încă de luni informații, anchetatorii spun că s-au efectuat cercetări cu privire la aceeași faptă ca și în cazul anterior – deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

La data de 3 februarie 2022, aceeaşi persoană, având atunci vârsta de 18 ani, a fost depistată de organele de poliţie în incinta unui complex comercial din Bucureşti cu un pliculeţ din material plastic transparent, ce conţinea cantitatea de 0,68 grame de canabis.

Reacția părinților tânărului care a provocat tragedia de la 2 Mai. Ei spun că nu vor să-și ferească fiul de răspundere

„Prin ordonanţa din 21 decembrie 2022 s-a dispus renunţarea la urmărire penală, întrucât pentru infracţiunea cercetată legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mică de 7 ani (infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă), iar în cauză nu există un interes public în urmărirea faptei în raport cu conţinutul faptei (deţinerea pentru consum propriu de canabis), modul şi mijloacele de săvârşirea a faptei (elementul material, deţinerea, nu relevă un mod elaborat de comitere a faptei), natura drogului deţinut (canabis, drog de risc), cantitatea redusă a drogului deţinut, disproporţia vădită între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea redusă a faptei şi circumstanţele personale ale făptuitorului, în vârstă de 18 ani la data săvârşirii faptei, fără antecedente penale şi având o atitudine sinceră la momentul constatării faptei”, menţionează DIICOT.

Soluţia adoptată de procuror prin ordonanţa menţionată a fost confirmată de Tribunalul Bucureşti la data de 10 ianuarie a acestui an, mai arată procurorii.

DIICOT precizează că prin ordonanţa din 21 decembrie 2022 s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 143/2000, evaluarea făptuitorului de către specialişti din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, în scopul includerii sale în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.

Pentru infracţiunea de trafic intern de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, s-a adoptat o soluţie de clasare, întrucât cercetările efectuate în cauză nu au condus la identificarea persoanei de la care a fost procurat drogul de risc, mai spun anchetatorii.

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea