Mai multe țări europene se confruntă cu un val de caniculă târziu. În Franța, sunt 15 departamente sub cod roșu de temperaturi extreme. Iar în Italia, Nero, cum a fost botezat valul de căldură, a adus temperaturi de până la 38 de grade Celsius și o umiditate greu de suportat. Ministerul Afacerilor Interne a emis o atenţionare de călătorie în Italia în contextul a două coduri roşu şi portocaliu de caniculă şi pericol de incendii în Sicilia.
În Franța au fost cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată după data de 15 august – în unele zone, mercurul din termometre a ajuns la 42-43 de grade Celsius.
În șapte departamente din sudul Franței este alertă de producere a incendiilor din cauza temperaturilor foarte ridicate și a vegetației uscate. Autoritățile lansează un apel către populație și îndeamnă la prudență și responsabilitate.
Autoritățile reamintesc populației să evite deplasările, dacă e posibil, să se hidrateze și să rămână în camere aerisite și răcoroase.
O atenție specială se acordă celor care lucrează în aer liber – programul de lucru a fost adaptat, astfel încât să includă mai multe pauze. Crucea Roșie distribuie sticle de apă persoanelor fără adăpost.
În Italia, localnicii și turiștii străini deopotrivă, se luptă cu Nero – noul val de caniculă care a cuprins peninsula. Nu doar temperaturile caniculare dau bătăi de cap localnicilor și turiștilor, ci și umiditatea foarte ridicată.
În unele regiuni din Italia, autoritățile atrag atenția cardiacilor și celor ce suferă de boli respiratorii să nu iasă din casă decât dacă e absolut necesar, fiindcă umiditatea îi poate afecta grav.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană că pentru 22 şi 23 august Departamentul de Protecţie Civilă al Regiunii Sicilia a transmis un buletin de avertisment cu privire la pericolul major de incendii în provinciile Ragusa şi Siracusa, precum şi unul de prealertă pentru celelalte provincii, alături de coduri roşu de caniculă pentru provincia Palermo, respectiv portocaliu şi galben pentru provinciile Catania şi Messina.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatul României la Catania: +39095537909, +39095536139 şi ale Consulatului General al României la Roma: +390683523344; +390683523352; +390683523358; +390683523356; +390683523369; +390683523371; +390683523374, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
MAE recomandă consultarea paginilor web catania.mae.ro, roma.mae.ro, cgroma.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.