Washingtonul oferă Ucrainei muniţie de artilerie cu fragmentaţie. Kremlinul a protestat faţă de decizia SUA

Statele Unite acordă un nou ajutor în valoare de un miliard de dolari Ucrainei, pentru a ajuta Kievul să respingă invazia rusească. În cadrul acestui nou pachet de ajutor este şi unul militar, de 175 de milioane de dolari. Pentru prima dată, Washingtonul oferă Ucrainei muniţie de artilerie cu fragmentaţie, pentru tancurile Abrams, livrate Kievului. Cum era de aşteptat, Kremlinul a protestat faţă de decizia Statelor Unite. În acest timp, mai multe drone au lovit Moscova şi oraşul rusesc Rostov.

07 Septembrie 2023, 21:01 Știrile TVR |

Rusia a anunţat că mai multe drone care ar fi fost lansate de Ucraina au fost doborâte la periferia Moscovei. Unele drone au reuşit să lovească blocuri din capitala rusă, fără să fie înregistrate victime. Ucraina nu a revendicat aceste atacuri, care au stârnit panica în rândul locuitorilor Moscovei, care văd cum războiul declanşat de Vladimir Putin în Ucraina se apropie de casele lor.

Este pentru prima dată când suntem loviţi. Desigur că este înfricoşător. Suntem mai mult sau mai puţin în siguranţă.

Atacuri cu drone au avut loc şi în oraşul rusesc Rostov şi au provocat pagube în apropierea unui comandament militar. Trei clădiri au fost avariate la Rostov, iar o persoană a fost rănită, potrivit autorităţilor locale.

Şi în Briansk, două drone doborâte au lovit clădirea unei gări.

Pe de altă parte, secretarul de stat american Antony Blinken, a fost în vizită într-o unitate militară de lângă Kiev şi a discutat cu ofiţerii ucraineni. Oficialului american i-au fost arătate echipamente militare primite de ucraineni din Statele Unite, folosite deja în luptele cu ruşii.

Blinken s-a referit şi la masacrul comis ieri de armata rusă într-un oraş ucrainean din regiunea Doneţk.

Kremlinul a protestat faţă de ajutorul acordat de Washington Ucrainei şi a contestat decizia Statelor Unite de a confisca averile oligarhilor ruşi, iar aceşti bani să fie oferiţi Kievului.

Source

Distribuie știrea