Nasterea Maicii Domnului
Praznicul Naşterii Maicii Domnului este prima sărbătoare a anului bisericesc ortodox, care începe în 1 septembrie, aleasă pentru că Maria este noua Evă, cea care avea să nască pe Hristos, „la plinirea vremii”.
Titlurile cele mai des atribuite Fecioarei Maria sunt Maica Domnului (Our Lady, Notre Dame, Nuestra Señora, Nossa Senhora sau Madonna – numele după care ea este cunoscută cel mai des), Binecuvântata Fecioară Maria, Regina Cerurilor (Queen of Heaven, Regina Coeli).
Fecioara Maria este sărbătorită de Bisericile creştine astfel:
Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică (sau Aducerea Maicii Domnului la Templu, când Sf. Maria avea doar 3 ani) – pe 21 noiembrie, Zămislirea Maicii Domnului (9 decembrie), Buna Vestire – în 25 martie, Adormirea şi Înălţarea la Cer (15 august), Punerea în Raclă a veşmântului sau a Brâului (31 august), iar în Biserica Romano-Catolică se sărbătoreşte Sfântul Nume al Mariei, în data de 12 septembrie. Biserica Anglicană mai sărbătoreşte Purificarea Sfintei Fecioare Maria, pe 2 februarie.
De asemenea, în funcţie de ţară şi tradiţie, sunt sărbătorite diverse apariţii sau icoane ale Sfintei Marii şi un număr foarte mare de biserici şi catedrale din lume, dar şi femei şi bărbaţi, îi poartă numele.
În biserici, în ziua praznicului Naşterii Maicii Domnului, dimineaţa se ţine Utrenia, seara, se ţine Vecernia care conţine trei citiri din Vechiul Testament care au trimiteri la Noul Testament, iar credincioşii ţin candelele aprinse toată ziua, în dreptul icoanei Fecioarei Maria.
Maica Domnului sau Fecioara Maria
Detalii despre Naşterea Maicii Domnului nu se găsesc în Evanghelii, însă scrierile apocrife oferă multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria. Protoevanghelia lui Iacob, apărută în secolul II d.Hr., deşi apocrifă, conţine informaţii ce pot fi considerate credibile. Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris în jurul anului 140.
Conform scrierilor Noului Testament, Maria s-a născut din părinţi în vârstă, care mai înainte fuseseră fără copii, pe nume Ioachim şi Ana, ca răspuns la rugăciunile lor.
După tradiție, Ioachim și Ana au dus-o pe Maria în vârstă de trei ani la templu, unde ea a rămas până a împlinit 15 ani, fiind hărăzită de părinţi Domnului, înca înainte de zămislire.
Această sărbătoare a Intrării în Biserică (sau Aducerea Maicii Domnului la Templu), există în popor înainte de secolul IV, sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia, şi este marcată în calendarul religios, pe 21 noiembrie.
În momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, Maica Domnului era logodnica lui Iosif din Nazaret, iar în tradiţia creştină (ortodoxă, catolică, anglicană şi luterană) precum şi în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii şi naşterii lui Iisus.
Nici despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea şi înălţarea ei cu trupul la cer, nu găsim date în Sfintele Evanghelii, ci doar în tradiţia Bisericii. Potrivit traditiei, Maica Domnului a mai trait 11 ani după înaltarea la cer a Fiului său, Adormirea Maicii Domnului fiind prăznuita pe 15 august.
Papa Ioan Paul al II-lea a spus, în vizita sa de la Bucureşti din 1999, că România este Grădina Maicii Domnului, iar afirmaţia este explicată prin numeroasele icoane făcătoare de minuni de pe teritoriul României, cele mai cunoscute fiind la Mănăstirea Nicula, din Judeţul Cluj, sau Mănăstirea Hadamb, din Judeţul Iaşi, unde se strâng anual zeci de mii de pelerini.
Şi părintele Dumitru Stăniloaie sublinia, în lucrarea sa „De ce suntem ortodocşi”, apropierea poporului român faţă de Născătoarea de Dumnezeu, prin însăşi numele său:
„Este de menţionat că numai poporul nostru foloseşte expresia „Maica Domnului”. Grecii spun „Maica lui Dumnezeu”, scria marele teolog român.
Tradiţii populare de Sfânta Maria Mică
Sfânta Maria Mică marchează în calendarul popular hotarul dintre vară şi toamnă, iar pentru locuitorii satului tradiţional anunţa bătutul nucilor, culesul viilor, al ogoarelor şi semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.
Gospodinele împart struguri şi prune de sufletul morţilor, ca să primească şi ei din roadele toamnei, „pe cealaltă lume”.
Este vremea când rândunelele pleacă spre zone mai calde şi insectele încep să se ascundă în pământ.
Din această zi, plantele de leac îşi pierd puterea tămăduitoare, apele se răcesc şi încep tărgurile şi iarmaroacele.
Ca la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe şi nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.
Casa în care arde candela va fi binecuvântată cu armonie şi înţelegere şi ferită de foc, de vijelie sau grindină, de rele şi nenorociri.
În popor se spune că, de Sfânta Maria Mică, sunt ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară, şi ale celor care vor să se căsătorească, ca să-şi găsească perechea potrivită.
La mulţi ani pentru cei 2,2 milioane de români care îşi sărbătoresc ziua numelui!
Numele Maria este în general considerat ca fiind de origine ebraică şi ar proveni din Maryam sau Miryam, numele surorii mai mari a lui Moise, şi e compus din mar, care însemnă picătură, şi yâm, care însemnă mare.
Unii savanţi consideră însă că Maryam, un cuvânt de origine egipteană care datează din timpul captivității evreilor în pământul faraonilor, este compus din două părţi, prima înseamnă a iubi sau a alege pe cineva, iar a doua parte este numele zeului Amon.
În greacă, cuvântul a devenit Mariamn, iar pentru creştini cuvântul Maria, după transcrierea ebraică, şi Mariana, după transcrierea grecească, înseamnă aleasă sau iubită de Dumnezeu.
Peste 2,2 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfânta Maria.
Majoritatea femeilor care îşi sărbătoresc onomastica în această zi poartă numele de Maria, Mariana, Mărioara şi Măriuca, dar se sărbătoresc şi cele care poartă numele de Marinela, Marilena, Mioara sau Marina. Se serbează şi bărbaţii cu numele de Marian, Marin sau Marinică.
sursa
crestinortodox.ro
