China ia măsuri sanitare draconice înainte de Jocurile Olimpice de iarnă 2022

A început numărătoarea inversă pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2022, găzduite de China. Au rămas mai puţin de o sută de zile până la Olimpiada de iarnă. În condiţiile pandemiei COVID, autorităţile chineze iau măsuri draconice pentru a preveni apariţia infectărilor.

16 Noiembrie 2021, 12:15 (actualizat 16 Noiembrie 2021, 12:26) |

În toate stățiunile de sporturi de iarnă, unde vor avea loc competițiile olimpice, măsurile de prevenție și control anti-Covid au fost înăsprite.

Inclusiv turiștii care vin în următoarea perioadă, înainte de începerea olimpiadei de iarnă, vor fi supuși unor controale stricte.

Facem teste COVID în primele 48 de ore după sosire, ţinem evidenţa numelor tuturor persoanelor care vin. Dacă vine cineva din zone de risc mediu sau înalt, îl vom plasa în carantină la noi şi vom anunţa autorităţile, a axplicat Tian Ying, administrator al unei stațiuni de schi.

Olimpiada de iarnă începe pe 4 februarie 2022, iar China încearcă să demonstreze lumii că locul de unde a pornit pandemia este acum printre cele mai sigure din lume.

S-au montat scanere termice cu infraroșu, pentru măsurarea temperaturii, dar și dispozitive de recunoaștere facială.

A fost pus la punct inclusiv meniul atleților de la Olimpida de iarnă, a spus Shen Qiafan, directorul Satului Olimpic Beijing 2022.

Cantina atleţilor din Satul Olimpic va funcţiona 24 de ore din 24. Vor fi absolut toate tipurile de mâncare, halal, vegetariană, kosher, pentru toate credinţele religioase. Bineînțeles că nu vor lipsi specialitățile chinezești.

La intrarea în cantină, va fi un ecran care va anunța permanent câte persoane sunt în interior, astfel încât să nu se creeze aglomerație, iar atleții să poată respecta distanțarea impusă de pandemia COVID.

Source

Distribuie știrea