Nagorno-Karabah: Premierul armean denunţă apeluri la o lovitură de stat în ţara sa

Premierul armean Nikol Paşinian a denunţat marţi apelurile la o ”lovitură de stat” în ţara sa, după lansarea unei ofensive azere în regiunea Nagorno-Karabah, disputată de Baku şi Erevan, transmit AFP şi Reuters.

19 Septembrie 2023, 17:37 (actualizat 19 Septembrie 2023, 17:47) Știrile TVR |

Nikol Paşinian

”Nu putem permite anumitor persoane, anumitor forţe să dea o lovitură statului armean. Există deja apeluri venind din diferite părţi pentru a efectua o lovitură de stat în Armenia”, a spus şeful executivului armean într-un mesaj către conaţionalii săi, în timp ce televiziunea armeană a relatat că sute de manifestanţi se adună în faţa sediului guvernului de la Erevan.

Printre altele, partidele de opoziţie au făcut un apel la armeni să se strângă la ora locală 19:00 (15:00 GMT) în centrul Erevanului.
Opoziţia armeană a cerut constant în ultimii trei ani plecarea lui Paşinian de la putere, acuzându-l că este vinovat pentru înfrângerea militară în conflictul din toamna lui 2020 contra Azerbaidjanului.

Ulterior, manifestaţiile s-au intensificat în Armenia, determinându-l pe Nikol Paşinian să convoace alegeri anticipate. Premierul a ajuns el însuşi la putere în urma unei mişcări de protest în 2018.
Cel puţin doi civili au fost ucişi şi 23 au fost răniţi în operaţiunea militară azeră lansată marţi în Nagorno-Karabah, au anunţat autorităţile separatiste armene din această enclavă.
”Numărul răniţilor civili a ajuns la 23. Au fost raportate două victime civile. Infrastructuri civile sunt de asemenea luate drept ţinte” de către armata azeră, a anunţat pe platforma X (fosta Twitter) Gegham Stepanian, apărător al drepturilor regiunii separatiste.

Acordul de pace încheiat în 2020 de Armenia şi Azerbaidjan prevede desfăşurarea unei forţe ruse de menţinere a păcii în regiune. În virtutea acordului, Azerbaidjanul a promis să ”garanteze securitatea persoanelor, vehiculelor şi transporturilor de-a lungul coridorului Lacin în ambele direcţii”.
Regiunea Nagorno-Karabah este recunoscută internaţional ca parte a Azerbaidjanului, dar este populată majoritar de etnici armeni. În 2020, Azerbaidjanul a obţinut câştiguri teritoriale semnificative în timpul unui război care a durat şase săptămâni şi s-a soldat cu mii de morţi de ambele părţi.

Source

Distribuie știrea