Jandarmii vrânceni au fost solicitaţi să intervină cu o dronă şi maşini de teren pentru salvarea celor 12 persoane rămase izolate pe o insulă, într-o zonă forestieră de la Nereju, în urma unei viituri, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
„În cazul celor 12 persoane rămase izolate la Nereju, s-a solicitat sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vrancea. Intervin şapte jandarmi cu o dronă şi două autoturisme de teren”, a precizat IPJ Vrancea.
Operaţiunile de salvare a celor 12 persoane, între care şi trei femei, au fost reluate, sâmbătă dimineaţa, acestea fiind supravegheate atent în cursul nopţii, deoarece debitul mare al râului a făcut imposibilă intervenţia pentru evacuarea acestora.
La nivelul judeţului, apele revărsate au cauzat probleme şi la Mirceşti, unde o mamă şi trei copii au fost evacuaţi din locuinţă, după ce apa a inundat gospodăria. SVSU Mirceşti intervine la acest moment pentru evacuarea apei.
La Nistoreşti, unde circa 60 de gospodării au rămas izolate după ce apa a rupt singura cale de acces în zonă, podeţul de la Podu Ţârdei a fost reparat şi s-a reluat circulaţia pietonală. Tot la Nistoreşti, pe DJ 205M, au fost desfundate rigolele, fiind remediată problema apei pe carosabil, în timp ce la Mişina circulaţia continuă să se desfăşoare cu dificultate din cauza apei care a deteriorat covorul asfaltic.
Probleme sunt şi la Tulnici, în satul Coza, unde mai multe gospodării au rămas fără curent electric, după ce apele revărsate au rupt un stâlp de curent electric, care a fost luat de viitură. Alimentarea cu curent electric în zonă a fost întreruptă, defecţiunea urmând a fi remediată după ce debitul apelor va scădea.
Şi tot la Tulnici, localnicii din trei gospodării şi-au petrecut noaptea sub cerul liber sau la rude după ce locuinţele acestora au fost în pericol să fie luate de viitura care a rupt malul.
La Nereju, unde mai multe sate au rămas izolate, vineri seara, după ce apele Zăbalei au distrus traversările amenajate de firma care reabilitează drumul judeţean din zonă, s-a reluat circulaţia pietonală pe un podeţ de lemn.
La Nereju şi Tulnici a fost prezent, sâmbătă dimineaţa, şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, pentru a verifica situaţia la faţa locului.
sursa agerpres