Mașina Jandarneriei se deplasa pentru executarea unei misiuni în cooperare cu IPJ Ilfov în localitatea Dobroești.
Pe strada Fundeni, în dreptul unor lucrări la carosabil, șoferul a pierdut controlul volanului, iar autospeciala a părăsit drumul, derapând cu partea dreaptă în șanțul cu o lățime de aproximativ 1 metru și adânc de peste 1,5 metri.
Imediat, după producerea acestui accident, șoferul autospecialei a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero.
Niciunul dintre cei patru jandarmi, aflați în autoturism nu a avut nevoie de ingrijiri medicale.
Cercetările în acest caz sunt efectuate de către lucrătorii de Poliție.