Tronsonul dintre Curpăt și Obârșia Lotrului de pe Transalpina a fost închis pentru toată durata iernii

14 Noiembrie 2023, 18:19 (actualizat 14 Noiembrie 2023, 21:59) Știrile TVR |

Abia a căzut prima ninsoare pe Transalpina, că drumarii au hotărât să închidă accesul în zona Curpăt. Și asta după doi ani în care traficul a fot permis tot timpul anului.

Alin Șerbănescu , purtător de cuvânt CNAIR: S-a închis de la Rânca la Obârșia Lotrului și de la Obârșia Lotrului la Curpăt. Am hotărât să închidem după ce am constatat că este imposibil să intervii eficient din cauza viscolului și zăpezii.

Emanuel Jilinschi, corespondent TVR: Cei care vor trece de barieră pot să rămână fără permis sau chiar mai rău, să rămână blocați în zăpadă.

Proprietarii de pensiuni din zonă spun că închiderea traficului le aduce o scădere a numărului de clienți, mai ales că sezonul de schi va începe în curând.

Pe tronsonul închis există mai multe cabane, la care proprietarii nu mai pot ajunge decât încălcând legea.

Autoritățile spun că nu pot risca incidente precum cel de pe Transfăgărășan de anul trecut, când mai mulți turiști au fost surprinși de o avalanșă într-o zonă în care nu ar fi avut voie să intre cu mașinile.

Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, s-a închis pe 7 noimebrie și se va redeschide abia în luna iunie a anului viitor.

Source

Distribuie știrea