Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, la Drobeta Turnu Severin, că a aflat de demisia lui Andrei Baciu din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de pe Facebook şi aşteaptă „şi o demisie asumată şi comunicată în mod oficial”, potrivit Agerpres.
„Am aflat de pe Facebook. Eu mă aştept să existe o demisie asumată şi comunicată în mod oficial. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este condusă de un preşedinte, propunerea este făcută de ministrul Sănătăţii, iar numirea este făcută de către primul ministru. Nu ştiu dacă la cabinetul primului ministru a ajuns această demisie. Eu nu am avut niciun fel de discuţie, nu am aflat decât de pe Facebook, întâmplător mi-au trimis colegii, că nu am timp aşa de mult să accesez această cale de comunicare. Cred că demisiile, mai ales când discutăm de responsabilităţi extrem de importante în statul român, cred că trebuie să existe discuţie prealabilă, cred că trebuie să fie asumată şi trebuie să ştim ce avem de făcut”, a spus Rafila, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări legate de modul cum a aflat de demisia preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Potrivit ministrului, marţi va avea loc o şedinţă a Consiliului de administraţie a CNAS şi până atunci se va şti dacă va exista un interimat pentru această funcţie.
„Eu cred că va exista un interimat şi ulterior o decizie politică de numire a unui nou preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, a mai afirmat Rafila.
Andrei Baciu a scris luni, pe pagina sa de Facebook, că, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public, a luat decizia de a-şi înainta demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
„Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu faţă de principiile etice şi morale în care cred şi pe care le-am susţinut întotdeauna, şi nu dintr-o obligaţie legală. De-a lungul a nouă ani de când m-am întors în România şi în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-am avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, am acţionat cu un respect neclintit pentru legislaţie, instituţii şi cetăţeni. Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienţilor. Am încredere deplină în actul de justiţie, convins fiind că adevărul şi dreptatea vor prevala”, a scris Baciu pe Facebook.