Tinerii din Danemarca fumează mai puțin, dar sunt dependenți de nicotină. Și asta pentru că în magazinele din regat se găsesc punguțe cu nicotină care se consumă ca un drops. Problema e că o singură punguță echivalează cu substanța din tutunul inclus în 35 de tigarete.
Tinerii danezi sunt dependenți de pungile cu nicotină.
Punguța cu nicotină este ultima modă în materie de consum de nicotină. A fost creată pentru a reduce până la a suprima dependența de tutun. Numai că, ambalate frumos și puse la vânzare în orice magazin, aceste pliculețe fac ravagii printre tinerii care le folosesc.
Soren Bogevig, medic șef, departamentul de farmacologie clinică de la Spitalul Bispebjerg (Copenhaga): Am petrecut decenii reducând cantitatea de fum, iar acum, în doar câțiva ani, munca noastră s-a dus pe apa sâmbetei, creând sute de mii de tineri dependenți de nicotină. Este scandalos.
Cutia cu pliculețe este marcată, ca orice pachet de tutun, cu un timbru special și o etichetă de avertizare. Oricine a împlinit 18 ani le poate cumpăra.
Nu pot să-mi scot asta din cap și, când în sfârșit nu mă gândesc la asta (pungi cu nicotină), sau când în sfârșit nu am această senzație de furnicături în corp, atunci nu am energie deloc.
Soren Bogevig, medic șef, departamentul de farmacologie clinică de la Spitalul Bispebjerg (Copenhaga): El descrie foarte bine simptomele. Este destul de invaziv pentru sistemul nervos atunci când nu obținem substanța cu care creierul s-a obișnuit.
Ministerul Sănătății recunoaște problema, sugerând că sunt posibile unele modificări ale reglementărilor privind comercializarea acestei substanțe. Dar un lucru e cert, guvernul nu are de gând să interzică complet pungile cu nicotină.