Cu investiții rusești și profitând de problemele Beijingului, India a devenit a cincea putere economică a lumii şi atentează acum la poziţia Chinei

Marile companii occidentale își mută producţia pe subcontinent, unde mâna de lucru este mai ieftină decât cea chineză, iar investiţiile în infrastructură au crescut în fiecare an. India are şi ambiţii spaţiale, fiind prima ţară care a reuşit să ducă o navă la Polul Sud al Lunii. Pentru emisiunea Mapamond, a detaliat condițiile acestei „întreceri” Mukul Pal, analist economic.

Economia Indiei e în plină expansiune. Cu o creştere de peste 7% în 2023, India a depăşit Marea Britanie în clasamentul economiilor mondiale, iar previziunile pentru următorul deceniu sunt optimiste.

Hardeep Singh Puri, ministrul indian al Petrolului și gazelor naturale: „India a profitat la maximum de conjunctura internaţională. De ce spun asta? O spun nu doar pentru că am făcut tranziţia de la a zecea cea mai mare economie la a cincea cea mai mare economie, ci pentru că am crescut cu 7,2% în ultimele trei trimestre, iar pentru următorul trimestru şi pentru anul viitor, toate previziunile profesioniştilor sunt optimiste.”

Secretul Indiei pare a fi jocul dublu gândit de premierul Narendra Modi, care întreţine relaţii comerciale bune atât cu Occidentul, cât şi cu Rusia.

Recent, Tata Group şi Airbus au semnat un acord pentru a produce elicoptere civile, iar compania rusească Rosneft a investit zeci de miliarde de dolari în sectorul de petrol şi gaze din India.

Vinay Mohan Kwatra, ministrul de Externe al Indiei: „Parteneriatul industrial semnat între Tata şi Airbus Helicopters pentru producerea modelului H125 are o componentă semnificativă internă.”

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „E suficient să spun că cea mai mare investiţie în economia indiană – cel puţin până acum, posibil să se fi schimbat între timp – dar cea mai mare investiţie vine din Rusia. Compania noastră Rosneft a investit 23 de miliarde de dolari în achiziţionarea unor rafinării, a unei reţele de benzinării, a unui port etc.”

India profită și de problemele economice ale Chinei, care încă nu și-a revenit după pandemia de COVID-19. În plus, producția industrială chinezească a dezamăgit, importurile și exporturile au încetinit, iar bula imobiliară a explodat.

Acum, India este țara care oferă Occidentului mână de lucru ieftină, iar companiile mari lasă China și se mută pe subcontinent.

David Nan-Yang Lee, reprezentantul comercial al Taiwanului în Slovacia: „O mulţime de companii din Uniunea Europeană vor să-şi mute producţia din China. (…) Producţia se mută în ţările din sud-estul Asiei sau în UE, vedem de exemplu Foxxcon, care producea telefoane iPhone în China, acum s-a mutat unde? În India.”

Analiștii cred, însă, că abia peste decenii va putea India depăși China din punct de vedere economic.

Adrian Bența, analist economic: „Nu foarte curând. Peste vreo 30-50 de ani, pentru că (…) nivelul de educație în China și nivelul de tehnologizare este uriaș. Pe când în India partea de educație e mult mai subțire. (…) Nu numai mâna de lucru contează. Mâna de lucru ieftină ți-aduce lohn, dar tehnologia își aduce plusul de valoare.”

Potrivit The Economist, pentru a ajunge din urmă China, India ar trebui să înregistreze o creștere de 10%, timp de aproape 20 de ani.

Infrastructura, logistica și tehnologia sunt încă deficitare în India, iar forța de muncă, deși este mai ieftină, este mai puțin productivă decât cea din China.

Distribuie știrea