Echipa feminină de tenis de masă a României (locul 7 mondial) a învins-o duminică dimineață pe cea a statului Singapore (locul 10 mondial), cu scorul de 3-1, iar tricolorele și-au consolidat primul loc din grupa 7, cu un meci rămas de disputat din faza grupelor, luni, de la 10:00, contra Serbiei. Echipa de pe primul loc se va califica în optimile competiției, iar calificarea în sferturi asigură prezența la Olimpiada de la Paris.
Duminică dimineață, Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Adina Diaconu, Andreea Dragoman și Elena Zaharia și antrenorii Viorel Filimon și Mihaela Șteff au fost echipa mai bună în meciul contra reprezentativei statului Singapore.
Iată rezultatele meciurilor individuale:
⚬Bernadette Szocs – Jingyi Zhou 3-0 (11-7, 11-6, 11-8)
⚬Elizabeta Samara – Jian Zeng 1-3 (7-11, 11-9, 11-13, 7-11)
⚬Adina Diaconu – Lin Qian Ser 3-0 (11-9, 11-5, 11-3)
⚬Bernadette Szocs – Jian Zeng 3-0 (11-6, 12-10, 11-9)
Următorul meci al tricolorelor este luni, de la 10:00, contra Serbiei.
Echipa de pe primul loc se va califica în optimile competiției, iar calificarea în sferturi asigură prezența la Olimpiada de la Paris.