METEO. Primăvară cu temperaturi de vara în toată țara

Avem în continuare vreme frumoasă și deosebit de caldă pentru această perioadă. Atmosfera se va menține însorită pe tot parcursul zilei în majoritatea zonelor din țară.

Vântul va fi domol, cu ușoare intensificări în sudul Banatului și în Moldova. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 29 de grade.

În Capitală vom avea o zi mai caldă decât ieri, cu soare generos, foarte puțini nori și o temperatură mai mult de vară. Maxima v urca până la 25 de grade.

Și la munte găsim atmosferă plăcută și temperaturi mai ridicate decât ar fi normal. Norii apar destul de rar iar vântul se va intensifica pe creste.

Miercuri, vremea va fi la fel de frumoasă și caldă în majoritatea zonelor din țară. Cerul se va păstra curat, fără nori, vântul va sufla ușor pe creste și în Moldova iar temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 29 de grade.

Vremea în Europa

Vremea va fi predominant frumoasă, exceptând vestul Peninsulei Iberice cât și nord-vestul continentului, unde sunt anunțate ploi iar vântul se va intensifica pe parcursul zilei.

În Peninsula Scandinavă vor fi precipitații mixte dar pe suprafețe restrânse.

În restul continentului vremea va fi predominant frumoasă, iar temperaturile vor marca o creștere ușoară.

Distribuie știrea