Vara se mută pentru câteva zile în aprilie. Mâine și poimâine ne așteaptă temperaturi caniculare, ca în luna lui Cuptor, mai ales în sudul țării. Iar apoi vremea trece la extrema cealaltă, cu frig, ploi, vijelii și grindină. Sunt modificări greu de suportat într-un timp atât de scurt, iar unele persoane se pot resimți, atrag atenția medicii.
Un aer de vară, aproape sufocant, a cuprins deja sudul țării. Temperaturile s-au apropiat la prânz de 30 de grade. În București, parcurile au fost pline, iar locurile cu umbră au fost la mare căutare.
Alții s-au bucurat de soare pentru a se plimba sau a face sport.
Pe litoral, maximele au urcat până la 25 de grade. Oamenii au ieșit la terase, dar și pe faleză, pentru plimbări și relaxare, activități perfecte de weekend.
Urmează însă câteva zile cu adevărat caniculare, ne avertizează meteorologii. Iar apoi, vremea se va răci brusc.
MIHAI HUŞTIU – meteorolog: Temperaturile cresc în România, ajungând la 33-34 de grade estimate pentru sudul Olteniei, sud vestul Munteniei. În Capitală – 32 de grade, luni. Sunt temperaturi cu 14-16 grade mai mari decât ce ar fi trebuit să avem în aprilie. O masă de aer rece coboară dinspre Groelanda spre Atlanticul de Nord. Abordarea va fi dinspre nord-vest, unde temperaturile nu vor mai trece de 12 grade miercuri, în Maramureș, 10 grade, iar joi răcirea se va resimți în toată țara, temperaturi între 6 și 16 grade.
Specialiștii explică și cauzele. Odată cu încălzirea globală, circulația atmosferică devine mai intensă, spune Mihai Huștiu.
MIHAI HUŞTIU – meteorolog: În decursul a două zile trecem de la temperaturi de iulie, de Cuptor, la temperaturi normale sau chiar sub normale. Încălzirea globală poate genera astfel de extreme, diferențe mari mari de temperatură de la o zi la alta.
De marți dimineața până joi sunt așteptate ploi în toată țara, dar și manifestări violente ale vremii – vijelii, averse și grindină.