Drone în apropiere de Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Purtătorul de cuvânt al MApN: A fost informat Parchetul Militar

Militarii de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu au observat mai multe drone în apropiere, în noaptea de luni spre marţi.

Dronele, care erau cel mai probabil de tip comercial, de mici dimensiuni, au zburat la înălţimi mici şi cu viteză redusă. Au fost observate prin mijloace electronice, optice şi vizuale.

S-au luat toate măsurile de menţinere a siguranţei în spaţiul aerian şi au fost informate organele civile de trafic aerian.

De asemenea, au fost aplicate, în repetate rânduri, contramăsuri de tip război electronic, precizează reprezentanţii Armatei.

General de brigadă Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale: Situația de aseară nu a fost o situație care să reprezinte un pericol iminent pentru securitatea națională. Însă, fiind o zonă restricționată, în apropierea sau deasupra unui aeroport internațional, evident că a fost tratată cu responsabilitate. S-a manifestat pe timpul a aproximativ două ore. Au fost două situații. Prima dată a fost observată o astfel de dronă, după care au fost două. Nu vă pot spune dacă în cea de-a doua situație a fost implicată prima. Deci au fost, să spunem, trei aparate de mici dimensiuni, care evoluau cu vitze foarte mici, la înălțimi foarte mici, în zona de proximitate a aeroportului internațional. Au fost luate măsuri în conformitate cu legislația națională. Prima grijă a fost aceea de a asigura securitatea spațiului aerian. A fost o conlucrare cu autoritățile civile de gestionare a traficului aerian. În paralel au fost luate măsuri pe care ni le permite legislația, inclusiv contramăsuri de tip război electronic, de tip bruiaj, care au fost aplicate în mod repetat, pe parcursul celor două ore. Evident că a fost informat Parchetul Militar. Și organele de cercetare și urmărire penală și judiciară.

Distribuie știrea