Georgienii sunt furioşi după ce parlamentul a votat legea agenţilor străini. Protestele sunt tot mai ample, de la o zi la alta.
Zeci de mii de oameni au ieşit, aseară, pe străzile capitalei Tbilisi şi au cerut guvernului pro-rus să retragă legea. Manifestaţii similare sunt în continuare.
Executivul spune că textul promovează transparenţa şi combate influenţa străină asupra societăţii.
Georgienii consideră însă că legea subminează democraţia şi blochează aderarea ţării lor la Uniunea Europeană.
Potrivit textului, croit după legea similară a Kremlinului, instituţiile de presă şi ONG-urile care au finanţare externă de peste 20 la sută trebuie să se înregistreze drept agenţii străine.