Angajatul unui candidat al Alternativei pentru Germania la alegerile europarlamentare, arestat pentru presupus spionaj în favoarea Chinei

Poliţia germană a arestat un angajat al unui politician membru al Alternativei pentru Germania (AfD) în oraşul Dresda, pentru presupus spionaj în favoarea Chinei, relatează Reuters, DPA şi AFP.

Angajatul, identificat drept Jian G., a lucrat ca asistent al candidatului principal al AfD (formaţiune de dreapta radicală) la alegerile europarlamentare, Maximilian Krah, şi a locuit la Bruxelles şi Dresda, scrie Agerpres.

”El este acuzat într-un caz foarte grav de lucru pentru un serviciu secret extern”, indică o declaraţie a Parchetului german.

Anchetatorii bănuiesc că suspectul a transmis Ministerului Securităţii de Stat al Chinei (MSS) informaţii despre negocieri şi decizii în Parlamentul European.

Suspectul a fost arestat luni noaptea, la câteva ore după ce trei cetăţeni germani au fost arestaţi pentru că ar fi lucrat cu MSS pentru a preda tehnologie care putea fi utilizată în scop militar. Arestările au survenit la o săptămână după ce cancelarul german Olaf Scholz a călătorit în China.

Un purtător de cuvânt al AfD a reacţionat spunând că vestea despre această arestare este ”foarte deranjantă”.

”Însă întrucât pentru moment nu avem alte informaţii despre acest caz, trebuie să aşteptăm investigaţiile suplimentare ale procurorilor”, a adăugat el.

Ministrul de interne german Nancy Faeser a calificat drept ”extrem de grave” noile acuzaţii de spionaj.

”Dacă se confirmă că Parlamentul European spiona pentru serviciile de spionaj chineze, atunci acesta este un atac din interior asupra democraţiei europene. Orice persoană care angajează un asemenea salariat poartă de asemenea responsabilitatea pentru asta”, a declarat Nancy Faeser joi, la Berlin.

Ea cerut o anchetă cuprinzătoare şi a insistat că serviciile de informaţii germane şi-au intensificat măsurile de contraspionaj.

La rândul său, grupul Verzilor din Parlamentul European, ce are 72 de membri şi este al patrulea ca mărime din legislativul UE, a solicitat marţi o anchetă rapidă cu privire la ingerinţele externe.

”Având acum un Chinagate care se adaugă unui Rusiagate, Parlamentul European trebuie să-şi accelereze ancheta”, a indicat grupul Verzilor, care a cerut ca rezultatele preliminare ale investigaţiei să fie publicate înaintea alegerilor europene din 6-9 iunie.

”Cei care atacă integritatea democraţiilor noastre trebuie să fie traşi la răspundere”, a insistat Terry Reintke, candidata germană ”cap de listă” a Verzilor europeni la scrutinul europarlamentar.

În timpul summitului UE de săptămâna trecută de la Bruxelles, preşedintele Consiliului European Charles Michel a lansat un apel la ”vigilenţă sporită” şi la cooperare mai strânsă pentru a împiedica şi neutraliza tentativele de ingerinţă din partea puterilor externe. 

Distribuie știrea