Cinci oameni locuiesc într-un sat care nu există oficial. Doar ei au rămas în aşezarea care cu jumătate de secol în urmă adăpostea aproape o sută de familii şi care poartă numele poetului Mihai Eminescu, dar nu în acte. Vremurile nu au fost prea îngăduitoare cu oamenii, dar nici autorităţile nu au găsit soluţii că să lege aşa-numitul „sat-fantomă” de restul lumii. Şi încet, încet au plecat toţi, ducându-şi traiul în alte părţi.
Constantin Prisăcaru e mereu bucuros de oaspeţi, chiar dacă cei care-i trec pragul sunt mai ales jurnaliști. Și asta pentru că rar se întâmplă să vină cineva în vizită. S-a mutat în sat, cu soția, acum mai bine de 10 ani când amândoi au ieșit la pensie. A lăsat apartamentul din Constanţa copiilor şi s-a mutat în casa bătrânească din satul botoșănean Mihai Eminescu. Pentru autorități însă, așezarea nu există oficial, deoarece toate documentele sunt sub fosta denumire a locului, Vărnăvoaia.
Constantin Prisăcaru, localnic din satul Mihai Eminescu, comuna Gobăneşti: De la socrii mei am documente din 1800 și ceva, de case, de vânzări-cumpărări. E vechi satul. Comuniștii l-au redenumit.
Declinul satului a început în anii 70 odată cu inundațiile și alunecările de teren. De atunci oamenii au început să plece spre locuri mai sigure, iar în 89 satul a fost propus de comuniști pentru sistematizare.
Constantin Prisăcaru, localnic: Majoritatea au plecat până în 88 … 89 era ultimatum dacă nu venea revoluția eu nu mai veneam aici, că nu mai aveam unde. Socrii mei au primit garsonieră în oraș, dar a venit revoluția și au scăpat.
Adela Aionesei are 83 de ani și trăieste din amintirea vremurilor de odinioară.
Adela Aionesei, localnică din satul Mihai Eminescu, comuna Gobăneşti: Dacă ar fi să schimbați locul asta cu altul ați pleca? Niciodată… doar când m-o duce popa!
Despre sat s-a mai vorbit pe la începutul anilor 2000, când actorul Mihai Mălaimare, pe atunci deputat, a organizat Festivalul Salcamului. Apoi, s-a așternut… uitarea.
Acum toți cei cinci săteni stau pe stradă Principală, însă pachetele aduse de curieri nu au nevoie de adresă, pentru că destinaţia este casa cu steag a lui Constantin Prisăcaru. Fără drumuri de acces, dar mai ales fără apă potabilă, oamenii se aprovizionaeaza cum pot din satele vecine. În aceste condiții nimeni nu se încumetă să se mai stabilească acolo.