
Premierul slovac Robert Fico, aflat în stare „critică” după ce a fost rănit miercuri de mai multe gloanţe a suferit o intervenţie chirurgicală care a decurs bine, a declarat viceprim-ministrul Tomas Taraba pentru BBC, relatează joi AFP.
„Cred că va supravieţui în cele din urmă”, a declarat Tomas Taraba, potrivit căruia operaţia a decurs bine. „El nu se află într-o situaţie care să-i ameninţe supravieţuirea în acest moment”, a precizat el.
Robert Fico şi-a recăpătat cunoştinţa după o operaţie de câteva ore, a relatat presa locală citată joi de dpa.
Anterior, ministrul de Interne Matus Sutaj Estok indicase, într-o conferinţă de presă, că a fost informat de medici că premierul se afla „într-o stare critică”.
Robert Fico a fost supus unei operaţii „foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori într-un atac comis miercuri în oraşul Handlova, notează EFE.
CITEȘTE ȘI: Premierul slovac, Robert Fico, a fost operat, după tentativa de asasinat. Intervenția a durat câteva ore
Potrivit ministrului Apărării, Robert Kaliniak, care s-a deplasat la spitalul unde a fost operat premierul, acest atentat este „un atac politic” la care va trebui să „reacţionăm în consecinţă”.
Premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost rănit în abdomen prin împuşcare miercuri, în plină stradă, după o reuniune guvernamentală desfăşurată în afara capitalei Bratislava, în oraşul Handlova.
Un suspect în vârstă de 71 de ani a fost arestat la faţa locului, potrivit presei locale. Acesta a tras patru sau cinci focuri de armă asupra premierului.