Cod roşu și cod portocaliu de caniculă în India. Urmează cinci zile de temperaturi deosebit de ridicate

O avertizare cod roşu de caniculă a fost emisă pentru mai multe state de pe teritoriul Indiei, care riscă să fie afectate în următoarele cinci zile de temperaturi deosebit de ridicate, a anunţat miercuri Departamentul indian de meteorologie (IMD), citat de agenţia Xinhua.

Departamentul de meteorologie a indicat că este foarte probabil ca un val de caniculă să prevaleze în majoritatea zonelor din Punjab, Haryana, Chandigarh, Delhi, Rajasthan şi în unele regiuni din Uttar Pradesh şi Madhya Pradesh.

Ca urmare, IMD a emis o avertizare cod roşu valabilă pentru Rajasthan, Punjab, Haryana, Chandigarh, Delhi şi West Uttar Pradesh.

O avertizare cod portocaliu a fost, de asemenea, emisă pentru East Uttar Pradesh, Gujarat şi West Madhya Pradesh.

Potrivit IMD, în zonele în care a fost emis cod roşu, există un risc ridicat de insolaţie şi accident vascular cerebral asociat temperaturilor ridicate, fiind necesară acordarea unei atenţii deosebite persoanelor vulnerabile.

Pentru zonele în care a fost emis cod portocaliu, există un risc crescut de insolaţie pentru persoanele expuse la soare o perioadă prelungită, sau care desfăşoară activităţi fizice susţinute în mediul exterior.

Departamentul de meteorologie a îndrumat populaţia să evite expunerea la căldură, să stea în locuri răcoroase şi să se hidrateze, consumând apă în cantităţi suficiente.

O mare parte a Indiei este afectată în prezent de un val de caniculă, temperaturile depăşind 45 de grade Celsius. Preluare Agerpres

Distribuie știrea