Probleme în cabinetul Netanyahu. Doi parteneri din coaliție, de extremă-dreapta, au amenințat că vor părăsi guvernul dacă premierul acceptă propunerea de pace a președintelui Biden

Premierul israelian, Benimin Netanyahu, este supus unor puternice presiuni, externe și interne, să accepte propunerea de pace a președintelui Joe Biden. Aceasta, în trei etape, ar permite și eliberarea tuturor ostaticilor ținuți captivi de Hamas.

Dar, propunerea americană, prevede si încetarea totală a focului în Gaza ceea ce ar permite supraviețuirea organizatiei teroriste. Iar premierul israelian și guvernul său au decis, după 7 octombrie, să distrugă Hamas. Mii de israelieni, inclusiv rudele ostaticilor, au demonstrat ieri la Tel Aviv pentru a cere ultimativ executivului să accepte planul de pace.

Dar Netaniahu se confruntă și cu probleme în cabinetul pe care îl conduce. Doi parteneri din coaliție, de extremă-dreapta, au amenintat că vor părăsi guvernul dacă premierul acceptă acordul de armistițiu. Și Netanyahu a declarat că nu se pune problema unui armistițiu permanent dacă Israelul nu-și atinge obiectivele de securitate, adică distrugerea Hamas. El a precizat că, în principiu, acceptă acordul, dar mai sunt multe de facut.

Președintele Herzog și-a exprimat susținerea pentru guvern dacă acceptă propunerea lui Biden.

IŢAK HERZOG – preşedintele Israelului: După discursul preşedintelui Biden, i-am spus premierului
că îl susţin, pe el şi guvernul, pentru un acord care ar permite eliberarea ostaticilor. Nu trebuie să uităm că, aşa cum spun şi textele noastre canonice, nu există o bucurie mai mare decât să eliberezi prizonierii şi, aş adăuga, mai ales când e vorba de cetăţeni israelieni pe care statul nu a reuşit să-i apere şi să-i protejeze. Este o obligaţie să-i aducem înapoi, acasă, ca parte a unui acord care protejează şi interesele de securitate ale Statului Israel.

Pentru moment, Israelul continuă operațiunile militare în Gaza, inclusiv în Rafah. Bilanțul victimelor crește de la o zi la alta. Miercuri, un consilier pentru securitate al premierului a apreciat că războiul va continua cel puțin până la sfârșitul anului.

Distribuie știrea