Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a criticat China pentru boicotarea summitului privind pacea în Ucraina, reuniune ce va fi organizată în această lună în Elveţia, transmite miercuri dpa.
Într-un interviu acordat postului german de radio NDR, Stoltenberg a afirmat că este regretabil că Beijingul a decis să nu participe la reuniune.
Elveţia a invitat reprezentanţi din aproximativ 160 de ţări la evenimentul din 15-16 iunie pentru a dezbate modalităţile posibile pentru a se ajunge la o pace durabilă în Ucraina.
China a anunţat săptămâna trecută că nu va participa. Purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Mao Ning, a declarat că există o diferenţă semnificativă între modul de concepere a conferinţei şi aşteptările Chinei.
Jens Stoltenberg a spus că poziţia Chinei nu este surprinzătoare. El a explicat că Beijingul nu doar că nu a condamnat invazia rusă în Ucraina, dar preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin au semnat un acord cu puţin timp înaintea invaziei, prin care şi-au promis un parteneriat nelimitat.
De la începerea invaziei, a continuat Stoltenberg, China vinde tehnologie avansată, microelectronice şi alte echipamente pentru a sprijini economia de război rusă, permiţându-i Rusiei să-şi continue agresiunea împotriva Ucrainei.
CITEȘTE ȘI: La cererea Ucrainei, Elveţia a acceptat să organizeze un ”summit pentru pace”
Elveţia a confirmat că peste 80 de ţări vor participa la conferinţa din 15-16 iunie. Rusia, care a invadat Ucraina în 24 februarie 2022, nu a primit o invitaţie pentru conferinţa respectivă. Preluare: Agerpres