Vreme caniculară în Bucureşti până marţi dimineaţă. Temperaturile vor ajunge la 37 de grade

Meteorologii anunţă vreme călduroasă în Bucureşti sâmbătă, iar de duminică dimineaţă până marţi dimineaţă va deveni caniculară, cu temperaturi de până la 37 de grade Celsius. După-amiaz şi seara sunt posibile averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Vremea va fi călduroasă, iar după-amiază indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi, până duminică dimineaţa.

Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată.

Temperatura maximă va fi de 34-35 de grade, iar cea minimă de 17-19 grade.

Vremea va deveni caniculară, cu disconfort termic ridicat, indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) urmând să depăşească pragul critic de 80 de unităţi, de mâine dimineaţă până luni la ora 9.00. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18-21 de grade.

În intervalul 10 iunie, ora 09.00 – 11 iunie, ora 10:00, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat şi un indice temperatură-umezeală (ITU) care va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, după-amiaza şi seara. Temperatura maximă va fi de 36-37 de grade, iar cea minimă de 18-21 de grade.

Distribuie știrea